Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Toamna 2023 este perioada cu cel mai bogat calendar public în cadrul proiectului Dezvoltarea capacității ONG-urilor din Țara Făgărașului. În lunile care urmează ne vom întâlni des cu beneficiarii proiectului: septembrie este luna în care dăm startul unei noi serii de traininguri gratuite pentru reprezentanții societății civile, dar și luna în care ne dăm întâlnire cu toți membrii comunității făgărășene. Pregătim o întâlnire duminicală în mai multe spații din centrul orașului, deci salvați data: 24 septembrie 2023.În ce privește cursurile, invitația este deschisă în egală măsură celor care au participat la primele ateliere, organizate în primăvară, cât și cursanților noi, indiferent de nivelul lor (începători sau avansați).
Nu ratați evenimentul toamnei: conferința societății civile din Țara Făgărașului, la 10 ani de la înființarea Fundației Comunitare Țara Făgărașului. Înainte de toate, ne vom uita la CE NE LEAGĂ și vom povesti despre provocările acestor ani de pionierat în zona societății civile.
Am ales să ne dăm întâlnire duminica pentru că este un obicei vechi al făgărășenilor de a ieși duminica după-amiază la plimbare, pentru a se întâlni cu prietenii, rudele, vecinii. Nu-i spuneau așa atunci, dar era un soi de networking comunitar. Încercăm să-l repunem în scenă, dându-i noi înțelesuri.
De astăzi într-o lună, așadar, în 24 septembrie, vă invităm la o întâlnire comunitară: povestim, facem planuri și bilanțuri, mâncăm și ne plimbăm împreună prin centru.
Foto: întâlnire comunitară cu ocazia activării spațiului Sinagogii, în cadrul proiectului Făgăraș însuflețit (iunie 2022)
Vă reamintim că este activ site-ul proiectului, pe care îl puteți consulta la adresa: https://societateacivilatf.ro.
De asemenea, cei care doresc să primească vești despre societatea civilă din Țara Făgărașului și despre activitățile din cadrul proiectului, sunt invitați să se aboneze la fluxul nostru de știri: AICI
Proiectul se derulează în perioada octombrie 2021 - aprilie 2024.
abonează-te la newsletter
Proiectul este derulat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului în parteneriat cu Fundația Mihai și Maria Frățilă și Institutul de Cercetare Făgăraș și beneficiază de o finanțare în valoare de 249,864 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org
Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro