Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.
Suntem în plin proces de realizare a hărții societății civile din Țara Făgărașului. Zeci de organizații neguvernamentale din zonă au completat până acum chestionarul lansat în cadrul proiectului Dezvoltarea capacității ONG-urilor din Țara Făgărașului.
Încercăm să aflăm, cu ajutorul vostru, câte organizații avem în zonă, în ce domenii activează, care sunt interesele, ariile lor de expertiză și nevoile, cu ce provocări se confruntă, de ce ar avea nevoie pentru a funcționa mai bine.
Chestionarul adresat societății civile din Țara Făgărașului este încă activ. Vă invităm să îl completați și să îl distribuiți. Ne dorim să îl priviți ca pe o oportunitate de a fi vizibili pe această hartă.
Găsiți aici formularul, completarea lui nu durează mai mult de 25-30 de minute.
În același timp, prin intermediul chestionarului, va puteți înscrie pentru a beneficia de sprijin în activitatea pe care o desfășurați.
Vă reamintim că este activ site-ul proiectului, cu versiune și în limba engleză, pe care îl puteți consulta la adresa: https://societateacivilatf.ro/?lang=en.
De asemenea, cei care doresc să primească vești despre societatea civilă din Țara Făgărașului și despre activitățile din cadrul proiectului, sunt invitați să se aboneze la fluxul nostru de știri: AICI
Proiectul se derulează în perioada octombrie 2021 - aprilie 2024.
abonează-te la newsletter
Proiectul este derulat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului în parteneriat cu Fundația Mihai și Maria Frățilă și Institutul de Cercetare Făgăraș și beneficiază de o finanțare în valoare de 249,864 euro prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org
Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro